Fractură închisă de coloană vertebrală

Fracturile închise sunt cele pe care le puteţi suspecta. Dacă victima acuză dureri violente la nivelul unui membru, acesta este umflat, deformat sau chiar vânăt, este foarte posibil să vă confruntaţi cu o fractură închisă. De asemenea, dacă victima nu îşi poate folosi membrul, acesta este încă un semn care vă indică faptul că victima a suferit o fractură.

Fractură la nivelul antebraţului

Antebraţul are două oase paralele, unul situat în prelungirea degetului mic, numit ulna (cubitus) şi unul situat în prelungirea degetului mare, numit radius. Cele două oase se articulează prin extremităţile lor, rămânând însă distante la nivelul diafizelor (spaţiul interosos).

Radiusul este un os lung, situat în partea laterală a antebraţului, iar ulna în partea medială. Oasele se pot fractura împreună sau individual. Într-un procent mare, fracturile se produc prin cădere sau prin lovitură directă puternică. Ambele oase se fracturează atunci când forţa impactului trece prin ele, individual, ca reacţie de apărare la o agresiune. De exemplu, când pacientul se apără de o lovitură cu un obiect contondent, ridicând antebraţul. Astfel osul lovit (de obicei, radiusul) va ceda. Fracturile pot surveni la diferite niveluri: superior, în treimea medie sau inferior.

Fractură la nivelul braţului

Humerusul este cel mai mare os al extremităţii superioare şi formează scheletul osos al braţului. El se articulează superior cu scapula (umăr) şi distal cu radiusul şi ulna (cotul). Este înconjurat în totalitate de musculatură, de aceea este considerat un os “prietenos”, consolidându-se extrem de repede indiferent de metoda de tratament aleasă în cazul unei fracturi.

Fractură la nivelul umărului

Umărul este o articulaţie extrem de expusă la traumatisme directe sau indirecte. Fracturile la acest nivel pot surveni în urma unui accident rutier, sportiv, casnic sau în urma unei agresiuni. Fracturile pot fi însoţite de leziuni capsulo-ligamentare şi musculare de la acest nivel.Fracturile la nivelul umărului se împart în fracturi de claviculă, de scapula şi humerus.

Fracturile de claviculă sunt foarte frecvente şi apar, de obicei, în urma unor traumatisme directe, în schimb cele de scapula sunt rezultatul unor traumatisme foarte grave, de intensitate foarte mare.

Fractura humerusului apare mai frecvent la persoanele vârstnice, în urma unor traumatisme de intensitate mică, prin cădere de la acelaşi nivel. Gravitatea acestor fracturi este dată de tipul de fractură şi de intensitatea traumatismului care le-a produs. Pot fi însoţite de rupturi musculare, ligamentare, luxaţii sau disjuncţii, situaţii care complică evoluţia imediată a fracturii şi îngreunează tratamentul.

 

Fractură la nivelul gambei

Gamba este formată din două oase: tibia, situat medial, şi peroneul, lateral. Cele două oase participă la formarea articulaţiilor genunchiului şi gleznei, iar fracturile apărute la aceste nivele pot avea repercursiuni permanente asupra mobilităţii articulare. Există cinci cauze principale pentru producerea unor astfel de fracturi: cădere accidentală, traumatism sportiv, traumatism direct, accidente rutiere şi plăgi împuşcate. Cel mai frecvent mecanism de producere este cel prin accident rutier. Două sporturi sunt mai frecvent asociate cu astfel de fracturi, fotbalul şi schiul.